sâmbătă, 14 noiembrie 2020
Lesie din cenusa
vineri, 23 octombrie 2020
Sapunul meu Aleppo
Da, am incercat reteta de sapun Aleppo, nu cea clasica ci metoda la rece. Si de data asta am avut timp si inspiratie sa documentez si fotografic aceasta experienta.
Inainte sa scriu reteta trebuie sa fac o mentiune: mai toate retetele mele sunt pentru o cantitate de 400 - 450 grame uleiuri, iar cu tot cu apa si soda ajung la 550 - 600 gr. Asta deoarece atat incape in forma mea de silicon.
Si cam asa arata ingredientele pregatite temenic.
Ingredientele doar le-am cantarit in recipientele de plastic. Amestecul lor l-am facut in recipiente de sticla si ceramica.
Dupa ce am aranjat "terenul" de lucru m-am apucat de sapunarit. Am amestecat soda cu apa, sau apa cu soda, depinde cum preferati exprimarea. Dar ca sa ne amintim se toarna (incet) intotdeauna soda peste apa, NICIODATA invers. Am lasat sa ajunga la temperatura optima, intre 33 si 43 grade. Apoi am amestecat si incalzit uleiurile pana la acelasi interval optim, 33 - 43 grade Celsius. Cum am facut, cum n-am facut am reusit si aduc ambele amestecuri, cel cu soda si cel cu uleiuri, la fix 40 de grade cand m-am apucat de mixul final.
Si asa a aratat fix in momentul in care am turnat soda cu apa peste uleiuri.
Iar aici cand eram aproape de trace:
Faptul ca am folosit destul de putina apa m-a ajutat se ajung destul de repede la trace. Am folosit 2 parti de apa la fiecare parte de soda.
Am incercat chiar si ceva modele la turnarea in forme:
Imi place foarte mult sa folosesc astfel de forme de silicon, desi poate ocupa ceva mai mult spatiu. Este foarte usor de scos sapunul. Mai mult, la unele retete este mai usor de evitat supraincalzirea si faza de gel.
Si iata si rezultatul final, tot pe binecunoscutul fundal:
Cea mai grea parte a fabricarii de sapun prin metoda la rece este asteptarea pentru uscarea completa. Iar la sapunul Aleppo uscarea recomandata este intre 6 luni si un an. Dar, bineinteles ca nu am putut asteptat atat fara sa ma atung de sapun. Dupa circa doua luni am incercat una din bucati. Imi place foarte mult aroma de ulei de dafin. Face spuma cremoasa, spala bine si nu usuca mainile. Spala chiar si parul destul de bine. Singura problema este, ca si la cel cu lapte de capra, ca se inmoaie cand sta in sapuniera. Sper ca este doar din cauza faptului ca nu este inca suficient de uscat.
vineri, 9 octombrie 2020
Calculator retete
sâmbătă, 26 septembrie 2020
Sapun cu lapte de capra
Dupa reteta anterioara am vrut sa incerc un sapun care sa lase mainile catifelate. Dupa cautari indelungi m-am decis sa incerc o reteta cu lapte de capra in loc de apa. Stiu ca exista foarte multe persoane care sunt de parere ca sapunul se face doar cu apa, dar pentru mine nu a contat. Mai conteaza si calatoria nu doar destinatia.
Din pacate nu prea exista multe informatii despre ceea ce voiam eu sa incerc. Majoritatea fabricantilor de sapun adauga laptele de capra la faza de trace, deci doar intr-o cantitate destul de mica. Intr-un final am descoperit o reteta in care explica cum se poate utiliza laptele de capra in loc de apa. De fapt prin metoda aceasta se poate folosit orice tip de lapte. Bineinteles ca informatia nu am gasit-o in limba romana, asa ca daca aveti de gand sa cautati, faceti-o in pe site-urile straine.
Problema principala in a folosi laptele in loc de apa este caldura emanata la amestecul laptelui cu soda caustica. Reactia este una puternic exoterma astfel ca zaharul din lapte de se arde rezultand ... ceva inestetic si putin utilizabil. Solutia este racirea. Eu am congelat laptele inainte de utilizare. L-am turnat in forme mici de silicon, cam de marimea unei caramele, si l-am tinut la congelator pana sa incep productia. Preventiv am avut la indemana si cateva cuburi de gheata. Astfel temperatura mixului de soda si lapte nu a depasit niciodata temperatura de 50 grade C. Acesta este principalul prag de trecut. Restul retetei a descurs ca de obicei. Daca aveti de gand sa incercati si voi, nu uitati sa faceti acest mix intr-o incapere bine ventilata sau afara. Se amana un miros destul puternic, toxic si neprietenos.
A mai fost un prag de trecut dupa turnarea in forma. Pentru ca sapunul sa nu capete o culoare mai inchisa l-am tinut primele 24h de la turnare la frigider, in forma. Apoi alte 24h la temperatura camerei, tot in forme. Abia dupa doua zile l-am scos din forme si l-am lasat la uscat. Chiar si dupa cele doua zile nu era complet intarit. Pasul cu tinutul la frigider poate fi omis daca nu va deranjeaza un sapun de culoare inchisa. Cam asa arata rezultatul final:
sâmbătă, 12 septembrie 2020
Tipuri de sapun
1. Sapun Aleppo
Probabil cea mai veche reteta de sapun. Nu se cunosc exact originile, insa se presupune ca si Cleopatra se spala cu acest sapun.
Imprumuta numele de la orasul Aleppo, Siria, de unde se presupune ca este originara reteta.
In mod traditional aceasta reteta este cea de fabricare la cald (Hot Proces), ca mai toate retetele vechi. Ingredientele din care se compune sunt uleiul de masline, ulei de dafin (boabe), apa si soda.
Pe langa uleiul de dafin, pretul destul de piperat mai este dat si de faptul ca acest sapun are perioada de uscare intre 6 luni si un an. Sapunul Aleppo veritabil are un procent cat mai mare de ulei de dafin, spre 50%.
Sapunul actual Aleppo se fabrica si prin procesul de fabricatie la rece.
2. Sapun de Castilia
Este un sapun originar din zona Castilia, Spania.
Este derivat din sapunul Aleppo. Fabricantii spanioli de sapun din secolul al 17-lea aveau mari dificultati in a procura uleiul de dafin. Asa ca l-au scos din retetele lor ramanand un sapun doar din ulei de masline.
3. Sapun de Marsilia
Este un sapun traditional din uleiuri vegetale, fabricat in zona Marsiliei, Franta, de peste 600 ani.
Reteta originala este compusa din apa din Marea Mediterana, ulei de masline si cenusa alcalina din plante marine. Toata compozitia este incalzita timp de cateva zile in cazan de cateva tone, apoi turnat din forme si lasat la uscat. Intregul proces poate dura o luna.
In zilele noastre exista variante in care uleiul de masline este inlocuit cu ulei de palmier sau o combinatie de ulei de palmier si ulei de cocos.
4. Sapun Nabulsi
Este un tip de sapun de Castilia produs doar in zona Nablus, Palestina.
Cele trei ingrediente principale ale sapunului Nabulsi sunt: uleiul virgin de masline, apa si un compus de sodiu din lesie produs in fabrica dupa o reteta proprie. Componentele sunt mixate si incalzite cateva zile in cuve de cupru. Apoi turnate in forme, taiate si lasate la uscare intre 3 luni si un an.
Sapunurile Nabulsi traditionate nu contin parfumuri de niciun fel iar produsul finit nu are vreun miros anume.
5. Sapun Azul e braco
Este un sapun folosit in special in Portugalia. In portugheza se traduce "albastru si alb", adica exact culorile in care se gaseste, de regula, acest sapun. Este folosit in special folosit la spalarea manuala a hainelor, covoarelor, podelelor dar si pentru igina personala.
6. Sapun negru marocan
Este un sapun avandu-si originile in Maroc. Este un sapun castilian foarte alcalin, din ulei de masline si masline macerate. Consistenta sa nu este una tare ci este sub forma de gel. Procesul de saponificare se face cu hidroxid de potasiu, in loc de soda caustica.
7. Sapun negru African
Isi are originile in Vestul continentului african.
Procedeul incepe prin uscarea si apoi arderea diverselor plante (pastai de cocos, frunze de palmier, scoarta de copac de shea etc.). Astfel este obtinuta o cenusa necesara in procesul de saponificare. Sunt folosite diferite uleiuri cum ar fi uleiul de cocos, uleiul de palmier, unt de shea. Rezultatul este un sapun de culoare inchisa.
sâmbătă, 29 august 2020
Informatii
Cand am inceput documentarile referitoare la sapun am descoperit ca sunt putine informatii complete. In plus de asta, eu am nevoie sa aflu raspunsuri la multele mele intrebari "De ce?". Adica nu preiau o informatie prezentata de o persoana, asa pur si simplu, ci am nevoie de explicatii pentru a discerne daca este sau nu ceea ce am eu nevoie. Cand nu am facut acest lucru s-a intamplat sapunul de aici. A luat reteta, fara sa ma documentez prea mult despre fiecare componenta, si a rezultat un sapun care curata prea bine.
Informatii se gasesc. Dar sunt imprastiate sau incomplete. Sau prezentate pur si simplu, fara prea multe explicatii. Unele dintre ele sunt pareri personale date sub forma de informatii de urmat. Asta daca vorbim despre informatii gratis luate prin intermediul marelui intenet. Ca de obicei, informatiile costa, iar cei care au facut munca titanica de a strange informatiile intr-un loc, le-au strans intr-o carte si cer bani pentru asta, evident. Eu nu sunt dispus sa dau aceste sume, nu inca.
Multe din informatii le-am gasit pe site-uri straine. Se pare ca si la fabricarea sapunurilor homemade suntem putin in urma. In vest exista deja o mica industrie, precum si o cultura a sapunurilor naturale.
Ca multi altii, si eu am citit cateva randuri si am crezut ca este simplu. Este simplu doar la suprafata. Cu cat citesc mai mult, cu cat aprofundez mai mult subiectul, cu atat devine mai complex. Spre exemplu, la o prima rasfoire am vazut mentiunea ca este indicat ca, la intocmirea retetei de sapun cu soapcalc, valoare ideala a INS sa fie 160. Dar pe masura ce am citit se pare ca aceasta valoare valabila in cazul fabricarii sapunului la scara larga, si mai putin la cel homemade.
Tot pe soapcalc exista cativa indicatori utili. Dar am aflat ulterior ca acestia nu sunt totul, nu este asa de simplu cand incerci sa creezi propria reteta. Bineinteles ca poti lua retele date de altii, dar fiecare isi creeaza retetele dupa bunul plac sau, mai mult, le-au luat si ei de la altii fara sa le treca prin propriile filtre.
Mai tarziu am aflat ca mai exista un calculator pentru retete, si anume soapee care, din punctul meu de vedere este ceva mai bun fara de soapcalc. Evident ca, daca va simtiti puternici, puteti incerca aceste calcule cu creionul si foaia, desi am dubii ca mai face cineva asa.
Asadar stati pe pozitie si hai sa incercam impreuna sa ne luminam in acest subiect, cel al fabricarii sapunului de casa, in casa, pentru acasa.
sâmbătă, 15 august 2020
Primul sampon&sapun
Asadar, mi-am achizitionat ustensile, uleiuri si unturi precum si uleiuri esentiale pentru reteta de mai jos:
- Ulei de cocos 150 gr.
- Ulei de masline extravirgin 150 ml.
- Unt de shea 127,5 gr.
- Apa dedurizata 115ml.
- Soda caustica 98% 59.5 gr.
- Ulei esential tea tree 10ml.
- Ulei esential lamaie 30 picaturi
- Ulei esential menta 20 picaturi
Voi incepe mai intai prin a spune ca sapunul a iesit unul alb, chiar foarte alb. Este destul de dur dupa uscarea completa. Spuma este abundenta, alba si cremoasa si persistenta. Are un miros placut si revigorant, de la uleiul de menta, bineinteles. Aceasta este partea frumoasa a fabricarii sapunului: de iesit iese mai mereu. Vedeti mai jos cum a iesit.
Acum urmeaza partea mai putin frumoasa, mai de fineturi. In primul rand trebuia sa fi scos uleiul de cocos de la frigider cu ceva vreme sa ma apuc sa proces. Nu am facut-o si a fost mai dificil sa scot doar cantitatea de care aveam nevoie la reteta din bulgarele mare. Apoi este de preferat ca toate uleiurile din reteta sa fie exprimate in grame. Astfel se poate reverifica la nevoie cantitatea de soda necesara, fie cu ajutorul soapcalc fie cu sopee. Trecand mai departe, mai toti specialistii recomanda a se folosi apa distilata. Din pacate nu am gasit la indemana si am inlocuit-o cu apa dedurizata. Nu stiu cata influenta poate avea aceast aspect dar este de mentionat. O alta mentiune este referitoare la uleiurile esentiale: daca sunt mai multe ar fi de preferat a se folosi uleiuri esentiale de la acelasi producator deoarece pot avea calitati diferite. In exemplul meu uleiul de menta se simte cel mai puternic desi este cantitatea cea mai mica, deoarece este de la un brand de top.
Referitor la cantitatile cu virgula, este de preferat a se evita. Eu am luat o reteta unde erau cantitatile mai mari si le-am adaptat fara sa modific nimic. Este cam greu de masurat cantitatile la o asa finete.
O alta mentiune este referitoare la tehnica folosita. Eu am vrut sa merg la sigur, sa nu depasesc temperaturile uleiurilor si am lasat uleiurile si untul sa se topeasca la cuptor la 40 grade C. Unii le topesc la bain marie. Aveam asteptat mult si bine. Asa ca, dupa 30 min. am crescut temperatura la 50 grade C si apoi la 60 grade C. Acum stiu sa dau direct la 60 grade C si sa stau cu ochii pe ulei.
Cu toate aceste sughituri a rezultat un sapun alb ca laptele. De fapt nu unul ci 6 sapunuri de aproximativ 90 gr. fiecare, dupa uscare. Inainte de uscare aveau intre 95 si 100 gr. I-am masurat si PH-ul cu hartie de turnesol si este undeva la 9. Ceea ce este destul de bine. Singura problema este ca spala PREA bine. Curata tot. M-am documentat ulterior si se pare ca este recomandat a se folosi maxim 30-33% ulei de cocos, deoarece acesta are proprietati de curatare foarte bune. Acelasi lucru il face si untul de shea. Combinatia dintre cele doua este un sapun care are tendinta de uscare a mainilor, curatand foarte bine stratul protector de pe maini. Acum stiu. Stiu si ca exista sapunuri cu 100% ulei de cocos, dar aceea este alta poveste pentru alta postare.
Urmatoare reteta pe care am incercat-o este cu lapte de capra. Asa sunt eu mai aventuros si dornic sa sar peste etape.
sâmbătă, 1 august 2020
Prolog
Initierea mea in sapunurile facute in casa a fost in doua parti.
"Primul inceput" a fost din curiozitate, mai mult in joaca. Prin cautarile aleatorii prin marele internet am dat peste povestiri ale oamenilor care faceau sapun in casa. Pana atunci eu stiam, in afara de sapunul de la magazin, doar de sapunul facut de bunicii mei, la ceaunul din curte, din grasime de porc. Procedeul presupunea ore intregi de fierbere si munca. Sapun cu care se spalau doar hainele si doar uneori si oamenii. Sapun care era pastrat in podul casei.
Pana la acel moment habar nu aveam ca sapunul se poate face si fara fierbere, in casa, si din mai toate tipurile de uleiuri. Curios din fire am vrut sa incerc si eu, avand deja o canistra de ulei de masline adus din prima mea vacanta petrecuta in Grecia. Nu am facut un studiu prea amanuntit. M-am interesat doar de minimul necesar pentru a face sapunul. Mi-am achizitionat rapid cele necesare si am turnat primul lot la cateva zile de la prima idee. Nu mai retin daca am pus si alt ulei in afara de cel de masline. Ideea este ca au iesit cateva bucati de sapun. Bineinteles ca nu am avut rabdare sa astept cateva saptamani sa se usuce complet. Vroiam sa il testez. Nu a iesti grozav, ci decent, dar experimentul meu reusise: puteam face sapun in casa. Am dat spre testare cateva bucati si rudelor apropiate si cam asta a fost. Am trecut mai departe.
La departare de cativa ani de la povestea de mai sus ma aflu acum, intr-o perioada in care mi-am schimbat stilul de viata. Incerc un stil de viata mai sanatos. Acesta include si folosirea a cat mai putine produse chimice, printre care se afla si sapunul.
"Al doilea inceput" a plecat de la nevoia mea de a gasi un sampon fara o intreaga industrie petrochimica in el, si la un pret decent. Dupa cateva cautari am ajuns la concluzia sa incerc sa fac eu un sampon sau sapun, mai ales ca aveam deja experienta in acest domeniu. Si am inceput din nou documentarile. Doar ca de data aceasta ceva mai serios, deh ... cu varsta vine si intelepciunea. Doar ca m-am lovit de lipsa de informatii concrete si gratis (asa sunt eu: mai zgarcit). Asa ca am cules din multe locuri si le-am pus cap la cap. Pe parcusul blogului va voi impartasi sursele de informatii.
Intr-un final, am gasit o reteta de sapun&sampon, 2 in 1, pe care vroiam sa o incerc. Voi impartasi intr-o postare ulterioara reteta si impresii detaliate. De data aceasta experienta si-a spus cuvantul si mi-au iesit cateva sapunuri superioare calitativ fata de primele.
Apoi a urmat alta reteta, dar de data asta conceputa de mine. In postarile ulterioare va voi povesti despre fiecare in parte. De asemenea voi incerca sa va pun la dispozitie cat mai multe informatii. La inceput veti crede ca este simplu. Si intr-adevar, este simplu sa faci sapun. Dar se poate transforma in arta de a face sapun natural, homemade, si asta devine complex si frumos. Puteti dezvolta foarte usor intr-o pasiune de urmat.

















